Sa vorbim un pic despre mandrie. Nu ca sa facem o analiza pe text, ci pentru o scurta introspectie. In fapt, incerc doar sa realizez de ce, in majoritatea filmelor aparute pe ecran, vazute de mine, mandria este intotdeauna atribuita femeilor? Ne-a fost harazita noua partea cea capoasa a naturii umane sau, pur si simplu, consideram ca detinem un adevar absolut pe care trebuie sa-l aparam pana in panzele albe? In "Pride and Prejudice" a mers, la fel si in "Australia". Banuiesc ca depinde de adevar, de Jane Austen sau de Baz Luhrmann, cei care au scris cele doua povesti de viata. Pe mine m-a tentat mereu sa-mi argumentez parerile (mi se pare firesc!!), iar uneori sa actionez din mandrie, desi am fost luata drept Gica Contra. Am invatat ca asta nu garanteaza succesul (mai ales sa nu fie unul impotriva ta), asa ca, de multe ori, am zis, "Mai bine stai zitto!". Mai mult, in societatea de azi, mandria e foarte des asociata orgoliului, incapatanarii si chiar prostiei. Alteori, daca esti mandru, ai personalitate. Mandria nu iti da putere, ci te conduce. Spre happy end sau spre greseli. E cu final neprevazut. Invatand din viata una-alta, am inteles ca nu pot sa-mi las mandria sa actioneze ca un liber arbitru. Rareori e vazuta ca o calitate! Cel putin asta e perceptia mea...